Oțelul inoxidabil este pe cale să fie folosit în sistemele municipale de apă
Lăsaţi un mesaj
Oțelul inoxidabil este pe cale să fie utilizat în sistemele municipale de apă
Costul în creștere al cuprului și durerile de cap ale lanțului global de aprovizionare au determinat mai mulți proprietari de sisteme municipale de apă să treacă la utilizarea conductelor din oțel inoxidabil. La suprafață, oțelul inoxidabil este o alegere simplă; este mai puțin costisitor, are proprietăți similare de rezistență la coroziune și este mai ușor decât cuprul. Cu toate acestea, această analiză trece cu vederea proprietatea antimicrobiană unică a cuprului. Oțelul inoxidabil nu are același efect de distrugere a contactului asupra microorganismelor, cum ar fi bacteriile, algele, ciupercile etc. Ca urmare, conductele din oțel inoxidabil se pot defecta prematur din cauza coroziunii influențate microbiologic (MIC).
Deși oțelul inoxidabil austenitic 316 are o rezistență la clorură comparabilă, deși mai mică, cu cea a aliajelor de cupru utilizate în sistemele de apă, nu același lucru se poate spune despre clasele austenitice mai slabe și mai puțin costisitoare. Și acest lucru a dus la eșecuri timpurii.
Desigur, aceste eșecuri vin ca surprize nedorite pentru mulți operatori și instalatori, cu o mulțime de arătare cu degetul ca rezultat. Cu toate acestea, acest lucru nu înseamnă că oțelul inoxidabil este o alegere greșită. Înseamnă că diferențele dintre aliaje trebuie recunoscute și luate în considerare la construirea sistemului.
O combinație de căldură, apă stagnantă sau cu mișcare lentă, însoțită de prezența unor substanțe chimice agresive, face rețeta perfectă pentru coroziunea oțelului inoxidabil. Un „picior mort” în care apa poate stagna permite microorganismelor să se așeze pe fundul țevii și să se acumuleze. În mod similar, curbele strânse, care sunt caracteristice țevilor de cupru, încetinesc fluxul de apă suficient pentru a induce coroziunea. Caracteristicile antimicrobiene ale cuprului permit clemența în ceea ce privește gradul de stagnare în proiectarea sistemului în ceea ce privește susceptibilitatea MIC, dar aceleași caracteristici de proiectare nu sunt potrivite în sistemele din oțel inoxidabil.
Răspunsul este să proiectați sistemul astfel încât apa să nu stea în sistem și să poată curge în mod constant la o rată determinată. Coturile din conducte au nevoie de raze mai mari pentru a atinge același obiectiv, iar oțelul inoxidabil 316 trebuie ales peste 304, 306 sau alte calități.
Chiar și cu acești pași, se pot face mai multe pentru a asigura integritatea sistemului. După ce tubulatura a fost asamblată și sudată, trebuie tratată pentru a îmbunătăți stratul pasiv. Spălarea sistemului este bună pentru îndepărtarea oricăror resturi de construcție care s-ar putea aduna și forma un punct de plecare pentru coroziune, dar nu îmbunătățește stratul de oxid de crom. Este posibil ca suprafețele interioare ale conductelor să fie curățate, decapate, electrolustruite sau o combinație a tuturor celor trei procese înainte de a fi efectuat un proces de pasivare chimică. Pasivarea chimică îndepărtează selectiv fierul liber de pe suprafața oțelului inoxidabil în favoarea elementului mai rezistent crom. Pe măsură ce cantitatea de crom în raport cu fierul de pe suprafață crește, crește și rezistența generală la coroziune.
După punerea în funcțiune a sistemului, stratul pasiv poate fi restabilit la rezistență „ca nou”, cu curățare și re-pasivizare programate în mod regulat. Împreună cu analiza chimică regulată a apei din sistem pentru a detecta semne de microbi sau produs de coroziune, pasivarea poate îndeplini promisiunile de economisire a costurilor și de fiabilitate ale utilizării oțelului inoxidabil în sistemele municipale de apă.
